Boala celiacă reprezintă o intoleranță permanentă a organismului la gluten. Aceasta poate fi considerată și o boală autoimună, declanșată de glutenul conținut în cereale precum grâul, spelta, secara, orzul, cușcușul și grâul verde (spelta verde). Pe lângă gluten ca antigen, predispoziția genetică și alți factori suplimentari, parțial încă necunoscuți, stau la baza dezvoltării intoleranței la gluten. Boala celiacă se numără printre cele mai răspândite boli cronice la nivel mondial. În Europa, Africa de Nord și în regiunile în care majoritatea populației este de origine europeană (Australia, SUA, Canada), frecvența bolii celiace este de aproximativ 1%. Singura terapie aprobată științific este o dietă strictă fără gluten, urmată pe tot parcursul vieții.
Boala celiacă
Alergia la grâu
Alergia la grâu este o afecțiune care declanșează o reacție de apărare a organismului împotriva diferitelor proteine din grâu. Sensibilizarea prin căile respiratorii, prin inhalarea prafului de cereale, poate duce la așa-numitul „astm al brutarului”. Dacă însă sensibilizarea are loc la nivelul sistemului gastrointestinal, prin consumul de grâu, aceasta poate provoca o alergie alimentară clasică de tip IgE. La copii, grâul este unul dintre principalii alergeni. La adulți, această alergie apare mai rar, deoarece, în majoritatea cazurilor, dispare până la vârsta școlară. La fel ca în boala celiacă, singura terapie eficientă este evitarea strictă a alergenului declanșator. Având în vedere similitudinea alergenilor, de multe ori trebuie eliminate nu doar grâul, ci și grâul sălbatic, grâul durum, spelta mică, grâul emmer, kamutul, spelta sălbatică, spelta și spelta verde.
Alergia la grâu necesită evitarea grâului, în timp ce boala celiacă necesită evitarea tuturor cerealelor și a derivatelor acestora care conțin gluten.